Uneori simt ca atunci cand vine vorba despre generatii, lumea se imparte brusc in doua tabere: cei care au trait "pe vremea lor" si cei care traiesc (nu la fel de bine educati si respectuosi ca altadata), "pe vremea asta"...

Si in felul asta, dintr-o dorinta de comparatie un pic prea accentuata pentru gustul meu de mamica, am auzit, direct sau indirect, muuuulte.

Unele dintre ele venite din dorinta de a ajuta, altele din neputinta de a intelege si marea parte din placerea de a ne da cu parerea despre lucruri si oameni.

Si pentru ca o parte din dezaprobarile externe prind grai si priviri nemultumite, majoritatea raman in minte, cu atat mai mult cu cat sunt puse pe repeat:

- Daca te simti depasita, de ce ai mai ales sa fii mama!

- Bunica si mama au crescut 8 – 9 copii si nu s-au mai plans ca e greu sau ca nu fac fata!

- Bataia e rupta din Rai. Lasa ca nimeni nu a murit din asta. Eu imi luam bataie zilnic si uite ca nu am mai ramas cu traume.

- Generatia din ziua de azi este prea sensibilizata si neascultatoare, o sa vi se urce in cap!

- Inainte nu mai stia nimeni de anxietate si depresie, acum una, doua toata lumea sufera de toate. Cred ca aveti prea mult timp liber...

- Pe vremea mea nu exista masina de spalat vase, rufe si aveam timp de toate. Acum cu toate facilitatile, tot va plangeti ca e greu.

- Vai, dar ce baiat mare si vrea in brate. Ce rusine!

- Nu mai plange atat. Uite ce copil urat esti cand plangi!

Si vorbele astea menite sa aduca lumina in prezent, parca mai rau intuneca si ingreuneaza suflete.

Sprancenele ridicate care tind poate sa arate ca ceva nu e la fel de in regula ca realitatea pe care au cunoscut-o candva, tind mai mult sa mustre decat sa invete.

Vorbele care vor sa explice cum e mai corect, parca prea pun etichete si parca suna mai mult a critica decat a sfat.

Unele dintre ele mai trec si neobservate, altele se uita repede, dar majoritatea raman undeva in sufletul asta de mama, care poarta oricum nemultumirile si nesigurantele proprii.

Si din toata avalansa asta de sentimente, parca o parte interioara, care se vrea a sta linistita, uneori simte nevoia sa iasa la iveala ca sa isi faca dreptate si sa raspunda ca:

Nimeni nu se plange de faptul ca are copii, ci de toate sarcinile si responsabilitatile din exterior care vin in timp ce trebuie sa fii si mama.

Ca alegem sa fim mame, nu din speranta si naivitatea ca va fi usor, ci din constientizarea  ca lucrurile frumoase se obtin greu uneori, cer timp si munca, dar ca merita fiecare efort.

Si suntem constiente ca vremurile se schimba, dar parca prea ne place sa aducem in discutiile actuale o lume ale carei reguli de viata astazi nu se mai aplica si care nu mai are nicio legatura cu prezentul.

Azi constientizarea, informarea, toate au alta putere si viteza, iar ritmul de viata este altul, asa ca e nedrept sa le comparam. E nedrept sa ne comparam intre noi.

Generatia de astazi nu este neaparat needucata, ci mai cu seama neinteleasa si nesustinuta in unele cazuri.

Si ma gandesc ca atunci cand ne hotaram sa criticam felul in care sunt crescuti copiii de azi, sa ne gandim o clipa ca, desi suna ironic, toti acesti copii sunt de fapt educati de copiii si nepotii pe care generatia trecuta i-ati educat si crescut... nu?

Da, am evoluat, ni s-au usurat o parte din activitatile casnice si nu numai, dar pe masura ce au evoluat beneficiile uitam sa privim ca poate cu aceeasi viteza, daca nu chiar mai repede, au evoluat si problemele si necesitatile.

Stiti, cam la fel ca in medicina: se descopera remedii, dar in acelasi timp virusii  nu stau chiar degeaba.

Si cu cat evoluam in gasirea solutiilor, in paralel trebuie sa fim constienti ca problemele se dezvolta si ele.

Asa ca toti avem o vreme a noastra pe care incercam sa o traim cat mai frumos posibil.

Lucrurile nu ne ies mereu cum trebuie, cum e corect sau cum ne propunem.

Stim, realizam, invatam si evoluam.

Si oricat de mult ne-am dezvolta si oricat de tare s-ar demoda vremurile trecute, e ceva ce nu se va invechi niciodata: bunatatea.