Astazi iar nu am timp sa fac curatenia aia pe care o programez de zile bune si iar va trebui sa ma multumesc cu ce apuc sa fac printre picaturi.

Astazi iar nu am timp sa spal cuptorul aragazului, iar rufele astea din cos nu par sa cunoasca termenul de sfarsit! Parca ar fi sacul fara fund al lui Mos Craciun...

Iar e dezordine, iar sunt jucarii prin casa, iar sunt haine de calcat, de strans, de bagat la loc in dulap.

Iar sunt perne, paturi si cearsafuri aruncate "cu grija" pe jos, de manute pricepute si lucratoare care isi construiesc din ele "casa" sau, in zilele mai indraznete, chiar "castel" - proiecte la care trebuie sa particip si eu cu mult chef si entuziasm, uneori lipsa.

Iar am zi grea la munca, probleme de rezolvat, oboseala de ignorat si cafea multa de baut care sa mai salveze cat de cat situatia.

Am asa o lista lunga de plangeri, de lucruri care nu imi ies cum vreau, de sarcini de facut si de planuri carora inca nu le-a venit vremea sa prinda si contur.

Stau si ma gandesc la ele atat de insistent de parca uneori chiar imi place sa imi plang de mila si ajung sa ma intreb in final daca ele chiar sunt cu adevarat importante.

Cate dintre aceste consumatoare de energie fizica si psihica merita cu adevarat atentia mea?

Cate sunt, in adevaratul sens al cuvantului, o prioritate?

Da, e adevarat, nu in toate zilele iti vine sa primesti musafiri in casa mea pentru ca nu in toate zilele arata ca o casa.

In unele zici ca e depozit, in altele zici ca au explodat in ea cutiile de jucarii, iar in celelalte zici ca e Gradina Zoologica, populata de maimutele pe 2 picioare care se catara peste tot in lipsa de copaci.

Da, e greu de privit uneori pentru ochi cu retina sensibila si pentru suflete slabe de inger, dar la final de zi ma intreb in unele momente, SI CE DACA?

Si ce daca nu e totul pus la punct?

Si ce daca nu imi ies toate cum imi doresc?

Si ce daca e treaba de facut, copii de educat, curatenie de facut?

Ar trebui sa ma simt norocoasa ca am privilegiul de a ma putea ridica dimineata din pat si ca le pot face, ca am pe cine educa si ca am o casa in care pot sa fac curat. 

Da, intr-adevar micile lucruri conteaza si ele de cele mai multe ori si e adevarat ca haosul din casa parca imi provoaca un stres mult prea mare. Un stres care nu ma lasa sa ma relaxez cum as vrea, e adevarat, dar chiar si asa, cum ramane cu ceea ce am deja?

Uneori ma concentrez atat de tare pe acel ceva care imi lipseste, incat uit sa apreciez acele lucruri care exista in viata mea. 

Parca prea iau de-a gata totul si uit prea des sa ma opresc macar din cand in cand din alergat, sa respir, sa privesc in jur si sa multumesc.

Si nu ca ceea ce imi lipseste nu ar fi important deloc si nu ar trebui sa conteze, doar ca atata timp cat nu pot modifica si influenta lucrurile, pe unele e bine ca pur si simplu sa le las se intample singure.

Lumea nu se va opri in loc pentru dorintele mele neimplinite si nici Soarele nu va inceta sa apuna sau sa rasara doar pentru ca nu am eu casa Luna.

Atata timp cat va exista "un maine" si oameni in jur alaturi de care sa il traiesc, toate se pot face. 

Iar cele care chiar nu se pot ... SI CE DACA?!?!