1. Se ia un bebe de 6 saptamani (pentru ca aceasta cam este minunata perioada in care colicile se desfasoara in toata frumusetea lor la unii bebelusi) si 

2. In momentul in care incepe se urle (de obicei la ore fixe pt ca nu vorbim de o criza oarecare - colicile au si ele prestanta lor si sunt punctuale de cele mai multe ori), tu si toti ai casei (cine mai ramane prin zona), incepeti un fel de dans al disperarii in care plimbi copilul prin casa (MUUULT), il legeni, ii pui cantecele, sunete albe, sunetele plansului tau... etc, pt ca la final, dupa toti kilometrii aia parcursi cu copilul in brate, din dormitor in sufragerie, din sufragerie in bucatarie si tot asa, in functie de marimea casei si conditia fizica, sa constati ca nimic nu ajuta.

Cam asa am resimtit eu perioada respectiva care efectiv simteam ca nu mai trece si care, sincer, m-a stors de energie destul de tare.

La al doilea copil m-am crezut mai pregatita, dar dupa ce mi s-a spulberat speranta ca bebe 2 nu va face colici, am trecut la atac cu toate trucurile si strategiile pe care le invatasem de la primul bebe. Avantul s-a terminat insa brusc, cand am realizat rapid si cu surprindere ca, nimic din ce avea efect la primul bebe nu are efect si la al doilea.

Ma documentasem destul de bine sau cat am putut eu de bine legat de acest subiect si stiam cu ce ma confrunt, insa chiar si asa nu le-am putut evita, nici trata total. 

Bine, conform studiilor, nici nu s-a gasit un ,,tratament,, unic si general care sa combata colicile, insa, pentru fiecare copil stiam ca exista anumiti pasi pe care ii poti urma si care sa aiba efect pe moment, astfel incat sa amelioreze discomfortul bebelusului.

Mai stiam despre ele ca sunt  de fapt crampe abdominale si se intampla in urma incercarii stomacelului bebelusului sa se acomodeze la mediul extern.

Partea asta imi era logica.

Copiii vin pe lume dintr-un mediu steril in care fusesera hraniti ca la perfuzii prin cordonul ombilical, fara a fi nevoie sa inghita, sa mestece, sa digere si mi se parea normal sa fie nevoie de adaptare.

Le intelegeam cumva ,,supararea", insa nu intelegeam de ce toate probioticele mele si toate siropelele erau tratate cu indiferenta de parca erau apa de ploaie.

Imi aminteac ca la Alex (primul bebe) incercasem vreo 5 sau 6 siropele de burtica pana l-am gasit pe cel potrivit.

Ori asta, ori erau crampele pe trecute.

Au tinut in jur de o luna la ambii copii si stiu ca am fost norocosi. De obicei durata lor de manifestare poate fi cuprinsa intre 3 si 6 luni. Vis!

Bineinteles ca la Vladut (bebe 2) nu au mai avut efect aceleasi ,,ajutoare,,.

Daca primul bebe se linistea cu sunete albe, la al doilea, abia il sensibilizau.

Tin minte ca la un moment dat ajunsesem sa divinizam feonul.

In momentul in care il porneam si Alex ii auzea sunetul, se linistea instant. Daca mai simtea si aerul ala caldut pe burtica, parca il dadea cineva pe mute direct.