La școală: emoțiile și lecțiile lor
"Cioc-cioc!
Suntem noi, emoțiile buclucașe, am venit să ne cunoaștem.
Vă rog, nu ne selectați după cum ne-au clasificat unii oameni, bune și rele, noi suntem TOATE folositoare în felul nostru și avem un mesaj pentru voi.
Uneori vă păzim de un pericol și voi simțiți frică, alteori vă trezim energie, entuziasm, curaj, încântare.
Noi avem un rol și VREM să fim văzute și acceptate.
Odată ce ne vedeți și acceptați, noi colaborăm cu managerul vostru general, domnul creier gânditor, și vă învățăm lucruri prețioase despre voi și despre viață.
Noi, emoțiile voastre, vă iubim și venim cu drag la voi, semnalizându-vă ce este de rezolvat într-o anumită situație sau moment.
Împreună creștem sănătoși și puternici."
Copiii, la școală, au tot felul de provocări, unele legate de relația lor cu colegii, alții de relația cu cadrele didactice și/sau cu părinții.
În această carte, îi vom cunoaște pe Matei, Monica, Viorel, Alexandra și Miruna, niște copii extraordinari, fiecare trăind câte o experiență, o emoție, care ne învață o lecție cu ajutorul domnului PEC (Profesorul Emoțiilor Copiilor).
Ce mesaj are, oare, frica pentru Matei?
Dar tristețea pentru Monica, care se simte atât de nedreptățită la școală?
Furia îl vizitează pe Viorel și parcă nu mai vrea să plece, însă lecția pentru el este importantă.
Alexandra este bucuroasă și împărtășește această emoție și prietenei ei, Aurora.
Miruna este și ea vizitată de bucurie și fericire, iar faptul că nu merge la școală, ci practică învățarea de acasă, prin homeschooling, este provocator și de neînțeles pentru mulți.
Te vizitează și pe tine aceste emoții? Cum te descurci cu ele? Domnul PEC te poate ajuta și pe tine.
Autor: Adriana Nicoleta Zamfir
" Sunt Adriana Zamfir si ceea ce fac este sa adaug valoare copiilor si tinerilor si sa incurajez parintii sa le transmita mesaje precum POT; REUȘESC; SUNT IUBIȚI, chiar și atunci când greșesc, FĂRĂ să-i compare, eticheteze sau să fie lipsiți de fermitate în fața lor. Fac asta prin scrierea și editarea de cărți de dezvoltare personală pentru copii și tineri și organizarea de cursuri de leadership personal."
Format: 14.8 × 21 cm/coperta brosata
Numar de pagini: 48
Autor: Adriana Nicoleta Zamfir
Consultant de specialitate: Loredana Mocescu
Anul aparitiei: 2020
Varsta recomandata: +12
ISBN: 978-606-94876-9-3
Termen de livrare: 1-5 zile.
Pentru a urgenta comanda contacteaza-ne la adresa de email contact@superbebeshop.ro sau telefonic. Costul de curierat este 12.9 Lei.
La comenzi peste 199 Lei, transportul este GRATUIT.
Detalii
Ce spun clientii
Scrie-ti parerea si castiga puncte de loialitate in valoare de 2,00 RON.