Esti fara energie, cu nervii la pamant si cu 0 motivatie ca sa mai faci si cate ceva prin casa si habar nu ai motivul pentru toate starile astea?

Solutia e sa faci 2-3 copii, minim, iar apoi...

apoi toate starile astea nu vor disparea, dar macar vei sti motivul. 

Sau macar vei avea pe cine sa arunci vina pentru ele 🙈😁

Adevarul e ca zilele astea nu au fost chiar roz. Nici chiar gri nu vreau sa cobesc ca au fost (mereu e loc de mai rau si nu vreau), dar au avut asa, cate putin din toate, cat sa imi ia si ultima farama de energie si rabdare, in unele momente.

Si cum dupa ce ajungi la capatul tuturor rabdarilor psihice si fizice, nu ai de ales decat sa o iei de la capat, ajungi sa te agati inevitabil de tot ceea ce ai in jur.

Gasesti un zambet sincer si pana la urechi care cerseste bomboane, o imbratisare de buna dimineata desi tu nici nu vezi bine pe unde calci dupa ce ai vegheat febre si plansete in noapte, mai vezi un piciorus nevinovat iesind de sub pilota pufoasa sau un caput obosit care isi odihneste oboseala pe umarul tau, de parca ai fi locul in care isi gaseste el toata alinarea si toata puterea ca sa fie iarasi bine.

Adevarul e ca parca nimic nu iti demonstreaza mai tare puterea si taria de a te ridica de jos, ca momentul in care devii mama.

Nimic nu te motiveaza mai tare cu adevarat ca momentul in care vezi ca de tine depind omuleti mici.

Si nu, nu vreau sa ridic mamele in slavi, pentru ca si tatii au locul lor si sunt la fel de importanti in viata copiilor. Stim asta.

Doar ca suntem diferiti. 

Mamele si tatii sunt diferiti.

Nu exista termene de comparatie pentru ca amandoi sunt deopotriva de nelipsit in rolurile pe care le au, amandoi piese solide in temelia de constructie a copilului si amandoi vitali si de neinlocuit.

Ar fi nedrept sa ne comparam intre noi, cat timp tatal trebuie sa isi dezvolte simtul patern si sa lucreze la el, pe cand mama il are inca dinainte de a naste, cred.

Si atunci, noi mamele, datorita fortei asteia materne pe care o avem si cu care posibil ca ne si nastem unele dintre noi, dam totul chiar si in momentele in care credem ca nu mai avem ce da.

Si atunci cand dam de greu, cand simtim ca nu mai putem, ca nu mai avem energie si vointa poate nici cat sa schitam un zambet fals, noi ne mai ridicam inca o data.

Mai privim un pic in jur si ne mai scuturam inca o data de praf.

Ridicati-va de fiecare data pentru ca sunteti minunate, unice, speciale si mai puternice decat aveti voi impresia. 

Pentru ca oricat de grea va parea o perioada, mereu, dar mereu, va trece.

Voi sunteti cele care pot cadea de un miliard de ori, ca in momentul in care isi vor privi copiii in ochi, tot vor putea sa zboare.

Poate nu ne ies din prima multe lucruri, poate uneori nici nu vom mai vrea sa ne iasa, din oboseala si epuizare.

Poate uneori ne vom dori sa ramanem acolo jos, cazute si sa ne plangem tristetea, dar adevarul e ca in final, mereu vom gasi puterea de "inca un pic", cand vom privi in ochii copiilor nostri. 

Uneori, mamele sunt oameni si ele, dar partea buna e ca le trece repede ❤️.