Incurajata de mail-ul primit, m-am gandit sa impartasesc si eu povestea noastra de viata si cu ce provocari am simtit ca a venit pentru mine, rolul de mamica.

Mamica... inca nu imi vine sa cred ca ma pot numi asa, desi au trecut 3 ani si jumatate de cand sunt in aceasta "functie" 🥰 .

In timpul asta am devenit mamica a 2 baieti dragalasi si energici (3,6 ani si 1,5 ani), care ne fac viata colorata si ne arata zilnic ca habar nu aveam ce insemna implinirea si iubirea inainte de ei.

Povestea noastra este una normala, ca a oricaror parinti care isi doresc copii.

Am reusit sa raman insarcinata fara mari eforturi cu primul bebe si a fost implinirea vietii noastre.

Pe 06.09.2019 nasteam un baietel curios si cu ochi mari, dornic inca din primele zile sa cunoasca lumea si sa invete, si care, asa a si ramas pana astazi. Alex ❤️.

Ambii copii au fost nascuti prin cezariana din motive medicale, insa fara complicatii in timpul nasterii, spre norocul nostru.

Cu primul bebe, singurele hopuri de depasit au fost spre finalul sarcinii, cand am descoperit ca sarcina coborase mai mult decat era normal si astfel riscam sa se deschida colul si sa nasc prematur. 

Din fericire, am trecut cu bine peste si am dus sarcina la bun sfarsit dupa repaus indelung la pat si reducerea efortului la minim.

Pe Vladut, l-am nascut la 2 ani si o luna fata de Alex si spre deosebire de prima sarcina, a doua s-a lasat putin asteptata.

De fapt, imi doream atat de mult sa redevin mama, incat mi-am "sabotat" organismul pana in punctul in care aveam simptome clare de sarcina, nefiind insarcinata. Psihicul meu imi juca feste si ajunsesem sa schimb farmaciile cand cumparam teste de sarcina, pentru ca ma recunosteau doamnele de acolo ca cel mai fidel client si imi era jena 😂

Repet, nu a fost o perioada foarte lunga de asteptare, insa a fost intensa. Foarteee intensa pentru mine. Nici nu pot sa imi imaginez cata rabdare si curaj au mamicile care incearca ani de zile la rand sa devina mame. Le admir din suflet.

A doua sarcina a decurs bine fata de prima, in sensul ca bebe a stat cuminte la locul lui si eu am putut sa fiu la fel de activa ca inainte de sarcina aproape.

Daaaar, pentru ca nu se putea ca totul sa fie chiar asa plictisitor de bine si fara peripetii sau adrenalina, aflu in timpul sarcinii, dupa dublu test, mai exact, ca bebe este suspect de Sidrom Down.

Imi pica cerul.

Mi se spune ca urmatorul pas este amniocenteza, mi se da un numar de telefon al unui domn doctor coleg cu doctorul care imi urmarea sarcina si mi se recomanda sa il sun pentru detalii si pentru a stabili ziua interventiei.

Ma simteam atat de confuza si de buimaca, incat habar nu aveam ce sa il intreb, ce sa ii spun sau ce detalii sa cer ca sa imi clarific cat de cat intrebarile si asteptarile. Era ca si cand faci un dus cald si placut si de-odata te trezesti ca apa devine brusc rece ca gheata, fix cand te relaxai mai tare. 

Am stabilit cu dl dr ca voi face amniocenteza peste 2 saptamani de la momentul discutiei respective. Urma Pastele si nu avea cum sa ma preia mai repede, asa ca a trebuit sa fac sarbatorile cu intrebarea: "Si daca are sindromul? Ce fac?".

Sfatul era avortul, insa cu cat ma gandeam mai mult la asta, cu atat acceptam mai greu decizia. Era imposibil. Eu abia asteptam sa il vad, sa il cunosc, imi imaginam cum arata si cu cine seamana si nu puteam concepe sa renunt la el.

Asa ca mi-am propus sa imi ascult instinctul si sa cred cu tarie ca va fi bine.

A fost.

Pe 06.10.2021 am nascut un baietel sanatos, plin de iubire si dragalasenie, care ne topeste zilnic inimile.

De-a lungul timpului am descoperit la el o serie de alergii pe care a trebuit sa le investigam si sa traim o perioada cu ele amandoi, pentru ca eu alaptam.

Acum a ramas doar cu o mica sensibilitate la o mica parte din alimente si am incredere ca va trece si ea.

Mai avem sa ne lamurim zilele viitoare daca are probleme cu tiroida, asa cum este suspect si daca va trebui sau nu sa urmeze un tratament hormonal care sa ii ajute dezvoltarea normala a creierului, in cazul in care rezultatele analizelor ies pozitive.

Ma simt un pic ca in cazul amniocentezei, dar am ajuns in perioada in care instinctul imi zice ca va fi bine si de data asta.

Sunt sigura ca va fi.

Sanatate multa tuturor si multe imbratisari!