Nu ii spune unei mame ca nu poate - este capabila chiar si atunci cand ea singura are impresia ca e la limita puterilor.

Nu ii spune unei mame ca e prea "slaba" - stii toate datile alea in care s-a ridicat singura?

Probabil ca nu si nici nu e obligatoriu sa le stii, insa tocmai din acest motiv, nimeni nu are dreptul sa spuna ce si cat ar trebui sa fie sau sa faca o mama.

Nu ii spune unei mame ca e prea exagerata - momentele alea in care se ingrijora "fara motiv", au dus de cele mai multe ori cumva in final la realitatea ca a avut dreptate. 

Nu ii spune ca e prea nervoasa - cand tipa, isi striga doar neputinta de a le face pe toate asa cum si-ar dori, pentru ca mama nu stie sa ceara ajutorul, ea stie doar sa ofere fara sa astepte nimic in schimb.

Nu ii spune unei mame ca este prea rea sau ca nu stie sa isi creasca copiii - daca nu ai fost cu ea in restul zilelor in care a fost buna, daca nu ai putut vedea toate momentele in care a fost acolo, in care a educat, a vegheat, a tratat, a ascultat, a alinat, a invatat, a avut rabdare, atunci nu-ti pune "ochelarii de vedere" tocmai acum.

Nu ii spune unei mame ca nu este in stare, ca nu stie, ca este aeriana sau dezinteresata.

Nu ii reprosa ca nu are timp de tine, ca nu mai este la curent cu noutatile, ca nu stie sa se ingrijasca sau ca este delasatoare.

Nu ii spune nimic daca ceea ce ai avea de spus nu aduce nimic bun.

Daca vocea noastra nu stie sa aduca o incurajare, o apreciere sau o alinare, atunci poate ca e mai bine in unele momente sa pastram tacerea.

Daca ochii nostri nu pot vedea calitatile inaintea defectelor, daca urechile nu asculta decat ceea ce vor sa auda, daca mainile mai mult arata cu degetul decat imbratisaza, atunci e trist. 

Atunci sufletul nostru sufera si niciodata nu il vom putea umple sau alina incercand sa ne descarcam nemultumirea asupra altora, cu atat mai mult asupra unei mame.

Si la ce bun ar duce toate astea cand nimeni nu stie mai bine ca o mama sa se invinovateasca, sa se certe, sa se autopedepseasca, autoironizeze sau sa se autocritice. 

Suflet fragil, plin de framantari, griji si doruri, tu, mama, esti inceputul unei noi vieti.

Esti finalul zilei de ieri si inceputul zilei de maine cand cu fiecare scutec schimbat, cu fiecare pas ajutat sa inainteze, mai scrii o pagina.

Tu esti rasaritul continuu care lumineaza calea spre alte lumi ale unor picioare mici care pleaca in descoperiri marete.

Tu esti iubirea infinita care se daruieste pana la sacrificiu si care nu are nevoie de alte reprosuri sau critici.

Tu ai nevoie doar sa fii lasata sa existi.

Pentru ca, dincolo de a fi mama, mai stii sa fii femeie, sotie, iubita, fiica, sora, prietena. 

Esti toate astea si inca si mai mult de atat si esti minunata fix asa cum esti tu.

Sa nu lasi pe nimeni niciodata sa iti spuna altceva decat iti spune tie sufletul sau ochisorii in care iti oglindesti perfectiunea zilnic.