O mamica spunea ca "nu e greu sa ai copii, greu e sa ai rabdarea pe care noi nu am primit-o...".

Cat adevar! 

Asa e, nu am fost invatati sa avem rabdare si nu am fost invatati in primul rand sa fim parinti. Si cum niciun copil nu vine pe lume cu manual de utilizare, ma intreb, cum facem?

Cum facem sa fim cei mai buni parinti pentru piticii nostri?

Cum facem sa ne pastram calmul in situatiile limita si sa le oferim totusi baza de care au nevoie ca sa devina viitori adulti responsabili, buni, echilibrati, fericiti, iubitori, respectuosi, curajosi si mai ales, cum ii ferim de nefericire si dezamagiri?

Cum ii invatam sa se descurce si cand noi nu suntem langa ei sa le luam apararea si sa stergem lacrimi?

Raspunsurile cred ca le gasim tot la noi.

Poate nu e nevoie neaparat sa le predam lectii, sa le tinem teorii si sa le facem instructaje. Poate ca e de ajuns doar sa fim noi responsabili, buni, echilibrati, fericiti. 

Sa le fim noi exemplu. 

Sa le oferim ceea ce vrem ca ei sa ofere si sa ne purtam cu ei asa cum am vrea sa se poarte ei la randul lor cu altii.

Ca sa invete sa fie responsabili, poate ar fi suficient sa le dam voie sa greseasca. Sa inteleaga ca fiecare greseala e o ocazie de a invata si ca fiecare actiune are o consecinta, insa nimic pe lumea asta, din ce e material, nu e de nereparat.

Ca sa invete sa fie buni, echilibrati, fericiti, iubitori, respectuosi, curajosi, poate ca ar suficient ca atunci cand gresesc, cand strica, cand sunt suparati, dezamagiti, alintati, morocanosi, neascultatori, sa le deschidem intai bratele si abia mai apoi sa deschidem si gura.

Sa ne amintim ca, fix atunci cand gresesc cel mai tare, au nevoie cel mai mult de iubirea noastra, si, sa ii facem sa inteleaga ca, atat cat suntem pe pamant, noi vom fi acolo pentru ei si langa ei, oricand vor avea nevoie 🤍.