Faptul ca sunt mamica ma impliniste mai mult decat am simtit vreodata ca pot sa duc, sa simt, sa traiesc si sa iubesc. 

Ma bucura, ma supara, ma supraincarca si suprasolicita in egala masura uneori, de nici nu mai stiu care e granita, unde incepe bucuria si unde "nebunia", in ce punct se naste starea de fericire si cand ii iau locul oboseala si nervii. 

Cateodata am impresia ca mai mereu merg mana in mana starile astea, toate odata si de-a valma si adevarul e ca nici nu prea mai conteaza asa de tare care e realitatea.

Cert este ca misiunea asta de mamica, asa cum este ea, simt ca imi ofera posibilitatea sa iau contact cu o sfera (prea) larga de domenii de activitate si ca tot ea ma face sa imi descopar aptitudini pe care nici nu banuiam ca le-as putea avea vreodata ... si ca sa spun sincer, nici nu prea pot spune ca mi le-as fi dorit macar.

Asta pentru ca uneori ma simt ca la maraton - cand alerg de la job spre gradinite, cumparaturi, programari si alte trasee necesare si de neamanat.

Alteori ma simt ca si cum as face slalom printe obstacole - cand evit curajoasa la milimetru vreo piesa de lego sub talpi sau vreo masinuta amenintatoare, aruncata in aer pe motiv ca "nu mai meige" sau care se mai intampla sa mai faca cate un "acident".

In alte zile ma simt ca la Circ – cand ma vad ca un spectator incapabil sa mai reactioneze in fata haosului din casa si a tumbelor, alergaturilor si maimutarerilor din jur. 

In alte momente si parca cel mai adesea, am impresia ca vizitez Gradina Zoologica – atunci cand casa pare plina de turme de animalute salbatice care devasteaza tot in cale, lasand in urma doar nori de praf si disperarea mea ca ar exista posibilitatea sa fi gresit casa. 

Mai sunt si datile alea in care ma simt ca in filme – mai exact ma simt ca prinsa intr-o succesiune de episode din seria "Misiune imposibila" alternata cu filme horror, fara reclame - tot ce mi-am dorit, doar varianta fara popcorn.

Alteori ma simt ca la muzeu – in datile alea in care reusesc sa scap singura de acasa la cumparaturi, doar eu printre oameni mari, fara oameni mici, admirand in liniste si visatoare produsele de pe raft, ca si cum ar fi cele mai de pret opere de arta. 

Relaxare totala, merita! Am zis ca ma mai duc.

Ca sa nu mai reamintesc de vizitele la dentist....

Un vis devenit realitate.

Daca nu as avea nevoie de programari, le-as inventa, asa de benefica e linistea statului degeaba pe un scaun fara sa fie nevoie sa te ridici din minut in minut ca si cum ai face exercitii fizice si fara sa auzi la fiecare 2 minute cate un "mamiiiiii!!!"

Cert este ca viata de mama poate fi oricum, mai putin plictisitoare, NU.

Este definitia iubirii si a rabdarii, oaza de lumina si caldura.

Este abandonarea totatala, fara conditii si fara a cere nimic in schimb si prin care primesti totusi, TOTUL.